Skip to Main Content (Press Enter)
Acțiuni rapide

Programul de Garanție Prelungită până la 10 ani de la Lexus

Compania Lexus , recunoscută pentru standardele înalte de calitate și fiabilitate ale automobilelor sale, anunță disponibilitatea Programului de Garanție Prelungită de până la 10 ani de la Lexus pentru clienții din Republica Moldova prin intermediul dealerului autorizat Lexus Chișinău. Acest program oferă posesorilor de automobile Lexus o protecție suplimentară și liniște după expirarea garanției standard a producătorului.

Cum funcționează Garanția Prelungită Lexus?

Garanția Prelungită de la Lexus poate fi activată pentru automobilele eligibile atunci când proprietarul efectuează lucrările de mentenanță periodică, în volum complet și conform regulamentului producătorului, la Service-ul nostru autorizat Lexus Chișinău.

După fiecare astfel de deservire tehnică efectuată conform programului, automobilul beneficiază de o perioadă de garanție prelungită pentru următoarele 12 luni sau 15.000 km, oricare condiție survine prima. Această acoperire suplimentară poate fi reînnoită anual prin efectuarea întreținerii regulate în Service-ul oficial Lexus Chișinău, până când automobilul atinge vârsta de 10 ani de la prima înmatriculare sau un parcurs total de 160.000 km.

Programul intră în vigoare după încheierea perioadei de garanție standard a producătorului (3 ani sau 100.000 km).

Cine este eligibil pentru Programul de Garanție Prelungită?

Programul de Garanție Prelungită este disponibil pentru automobilele marca Lexus care îndeplinesc simultan următoarele condiții:  

  • Au fost vândute inițial prin rețeaua oficială de dealeri Lexus din Republica Moldova sau Ucraina.  
  • Au depășit perioada de garanție standard a producătorului SAU au o vechime de cel puțin 2 ani sau un parcurs de cel puțin 85.000 km.  
  • Au o vechime mai mică de 10 ani de la data primei vânzări.  
  • Au un parcurs total mai mic de 160.000 km.  

Activarea garanției prelungite pentru un automobil eligibil se face prin efectuarea deservirii tehnice periodice la Service-ul oficial Lexus Chișinău

Ce componente acoperă programul?

Programul de Garanție Prelungită Lexus acoperă o listă extinsă de componente și ansambluri esențiale ale vehiculului, în cazul apariției unor defecte cauzate de materiale, de fabricație sau de asamblare. Lista completă și detaliată a componentelor acoperite, precum și excluderile, sunt specificate în Termenii și Condițiile Programului, disponibile prin acest linkdownload (pdf(download (pdf( sau la Service-ul oficial Lexus Chișinău.
Programul de Garanție Prelungită Lexus este asociat vehiculului și se transferă automat către noul proprietar atunci când automobilul este vândut. Astfel, următorul proprietar beneficiază de aceleași avantaje și protecție extinsă, asigurându-se că automobilul rămâne protejat pe termen lung.

Beneficiile programului

Programul nostru de Garanție Prelungită este conceput pentru a reduce riscul cheltuielilor neprevăzute legate de reparații majore. Efectuând mentenanța regulată la noi, cu tehnicieni certificați Lexus și piese originale, nu doar activați garanția prelungită, dar contribuiți și la menținerea performanței și a valorii de revânzare a automobilului Dumneavoastră.

Un avantaj important este faptul că garanția prelungită este transferabilă către următorul proprietar, cu condiția respectării de către toți posesorii anteriori a conditiilor programului.

Vă invităm să contactați Service-ul oficial Lexus Chișinău pentru a afla mai multe detalii despre eligibilitatea automobilului Dumneavoastră și beneficiile Programului de Garanție Prelungită. Ne găsiți pe bd. Dacia 55/1, mun. Chișinău, sau la telefon (+373) 022 999 423.   

Alegeți încrederea pe termen lung cu Lexus!