Lexus IS-F

Lexus crease mașini de lux, mașini silențioase și cu funcționare lină, mașini high-tech și mașini hibrid. Dar nu construise niciodată un model sport agresiv până la IS-F.

Divizia de lux de la Toyota a înțeles că nu ar putea concura nicioată cu mărcile simbol germane dacă nu are o anumită moștenire de înaltă performanță. Așa că inginerii de la Lexus au luat un motor mare, V8, de pe limuzina LS600 și l-au înghesuit în partea din față a celei mai mici mașini, sedanul IS.

Bineînțeles, erau necesare anumite modificări pe drum: chiulasa și evacuarea au fost realizare de speciliștii din echipa Yamaha Racing, iar unele dintre setările de software maximizate. Rezultatul a fost o mașină compact, cu patru portiere și cu un motor de 416 CP (311 kW) sub capotă.

IS-F era răspunsul lui Lexus la BMW M3 și caroseria cuminte, standard a lui IS a fost restilizată pentru a arăta asta. Modificările de aerodinamică și caroserie făceau mașina să pară ca „un pumn încleștat, pregătit din atac” potrivit revistei Evo. Caroseria era coborâtă, capotă umflată și avea noi bare de protecție, șorțuri și prize de aer. Avea chiar patru tobe false de eșapament, care se închesuiau în spate.

În interior, ambianța confortabilă obișnuită pentru Lexus făcea lor celor patru scaune individuale sport, panourilor de aluminiu și unei cutii de viteze semiautomate, de curse, cu padele la volan, în opt trepte. Avea și jante din aluminiu forjat, frâne Bremboo cu șase pistoane, servodirecție electrică și un sistem de stabilitate multimod.

IS-F avea o accelerație spumoasă, însoțită de un zgomot însuflețitor al motorului. În viraje avea aderență, iar la șofatul normal era sigur și confortabil. În sfârșit, Lexus avea modelul muscle care pe care și-l dorise.


Sursa: Simon Heptinstall, Nick Mason, „1001 de mașini la care să visezi într-o viață”, București, Editura RAO, 2013, ISBN 9786066094313